Agromester HD este un adept fidel al valorilor companiei John Deere – ONESTITATE, CALITATE, OBLIGATIVITATE, INOVARE – formulate de John Deere. Astăzi ele sunt mai actuale ca oricând, materializându-se prin acordarea unei deserviri tehnice profesionale, conform standardelor John Deere şi obiectivelor modernităţii. Sloganul nostru este: Satisfacţia clientului mai presus de toate!
Formula calităţii deservirii tehnice Agromester HD însumează şapte componente.
Obiectivul principal al Agromester HD în deservirea clienţilor este proximitatea până la fiecare gospodărie, măsurată într-o oră. În anul 2016 Agromester HD va fi şi mai aproape. În curând, pe lângă centrul din Stăuceni, vor mai începe să funcţioneze încă două centre regionale ale companiei - la Bălţi şi la Comrat.
Dacă maşina a intrat în pană, ea trebuie reparată cât mai curând. Agromester HD face totul ca staţionarea să fie redusă la minimum. Tot sistemul de aprovizionare a centrelor regionale cu piese de schimb este organizat după principiul: livrare cât mai rapidă şi deplină.
Tehnica John Deere înseamnă maşini performante şi sofisticate ca structură, dar, totodată, uşor de utilizat şi simplu de setat şi reglat. De aceea, pentru a exploata corect şi raţional această tehnică, specialiştii Agromester HD organizează sistematic familiarizarea operatorilor cu tehnica John Deere.
Tehnica John Deere este testată şi perfecţionată permanent. Specialiştii de la uzine dezvoltă aşa numitele programe PIР, menite să amelioreze unele sau altele subansambluri şi agregate. Lucrările de realizare a programelor PIР sunt realizate de dealer şi sunt cuprinse de garanţie.